[ X ]
Vadim Ceban: Uniunea Europeană nu este soluția problemelor sociale și economice ale RM. UE este ușa oportunităților pentru RM
6 Martie

Economia de piață este un sistem matematic, care e bazat pe competiție și eficiență.

Regulile matematice ale competiției economice sancționează abordările emoționale.

Înving cei mai bine organizați și cei mai eficienți.

Un rol important în competitivitatea unei economii îl au resursele energetice costul cărora e prezent în costul de producere a oricărui produs și serviciu. De asta obținerea resurselor energetice la prețuri cât mai avantajoase e una din prioritățile tuturor economiilor mari.

Uniunea Europeană este o zonă a oportunităților mari și a competiției mari.

E greșită impresia că în UE o țară compensează ineficiența alteia. În cadrul UE tot există migrație; există țări cu deficite bugetare mai mari și cu mai mici; există economii mai industrializate și mai puțin; există țări cu datorii publice mai mari și mai mici.

Uniunea Europeană nu este soluția problemelor sociale și economice ale RM. UE este ușa oportunităților pentru RM.

UE ne poate ajuta, dar anume noi trebuie să rezolvăm problemele noastre.

Disciplina și organizarea noastră, competențele noastre și pragmatismul nostru – sunt soluțiile problemelor noastre. A problemelor, care au fost generate de deficitul nostru de disciplină și organizare, de competențe și de pragmatism.

Fondurile oferite de UE nu vor reduce diferența între exporturi și importuri, și nu vor crește autonomia economică a RM.

Suportul UE în mare parte ne ajută să supraviețuim dificultățile prezentului.

Dar construcția viitorului model economic, mai competitiv și mai sustenabil, este sarcina noastră.

Cu cât mai curând ne vom concentra pe crearea condițiilor de resuscitare a economiei și cu cât mai pragmatic vom aborda această sarcină, cu atât mai curând vom obține primele rezultate reale.

Întrebarea cheie este “ce putem oferi azi investitorilor, așa încât ei să aleagă Moldova ca destinație a investițiilor lor?”.

Forță de muncă ieftină nu putem oferi. În multe regiuni în genere nu putem oferi forță de muncă.

Regim de impozitare atractiv, cel mai probabil, nu vom putea oferi. Cheltuielile sociale în perioada următoare nu vor scădea, iar dacă ne vom propune să stimulăm natalitatea și să convingem tinerii să rămână în Moldova – va trebuie să oferim stimulente. Prin urmare, costurile sociale pot crește.

Noi am putea oferi acces simplu și atractiv la terenuri pentru construcția capacităților de producere, am putea oferi acces simplu și ieftin la infrastructuri (drumuri; energie electrică; gaze naturale; apeduct / canalizare) și acces la resurse energetice ieftine.

Pe aceste dimensiuni Republica Moldova ar putea avea o ofertă atractivă și bine argumentată pentru investitori.

Aceste dimensiuni depind direct de pragmatismul și de competențele noastre. De talentele noastre de negociere și de a construi parteneriate stabile și predictibile.

P.S. A venit primăvara! Sănătate și înțelepciune tuturor!

Vadim Ceban, șeful „Moldovagaz” 

Inapoi la arhiva noutaților