[ X ]
Vadim Ceban: Timpul cadourilor a trecut, iar Moldova într-adevăr a primit multe cadouri de la parteneri
18 August

Vadim Ceban, președintele Consiliului de administrație al „Moldovagaz”, într-un comentariu publicat pe Facebook, a declarat că „Republica Moldova trăiește o perioadă a crizelor mari”, informează CURENTUL. 

Vadim Ceban a notat:

„Confruntăm o criză economică profundă, acutizată de criza inflaționistă, ambele alimentate de o criză socială extrem de periculoasă. Suplimentar progresează criza ecologică, care în viitorul apropiat poate compromite capacitățile sectorului agrar moldovenesc, cât și condițiile de viață în Republica Moldova.

Dificultățile noastre interne sunt agravate de confruntarea în apropierea imediată a războiului de hotarele noastre și confruntării deja a două puteri militare – confruntare care tot mai mulți o numesc existențială pentru toată omenirea.

Dar vestea bună e că toate crizele generate de oameni, pot fi soluționate de oameni. Trebuie doar să reușim să privim obiectiv lucrurile și să setăm rațional prioritățile.

Practic toate părțile societății recunosc că Moldova confruntă o criză economică gravă. Creșterea dramatică a deficitului de cont curent în 2 ani de la 900 milioane la 2,27 miliarde indică la faptul că suntem o economie insuficientă și ineficientă. Tot deficitul de cont curent ne indică la necesitatea de a spori capacitățile interne de producere și a exportului.

Totuși, în timpul când economia noastră vulnerabilă cere piețe de desfacere, noi cumva ușor renunțăm la piețele estice – deja tradiționale pentru o parte din producătorii noștri, și declarăm că vom crește volumul exporturilor moldovenești pe piața Uniunii Europene.

Creșterea volumului exporturilor noastre în UE e un obiectiv firesc și frumos. Însă, pentru a progresa spre acest obiectiv avem nevoie de timp, trebuie să învățăm mult și să atragem investiții în capacitatea noastră de a produce.

Nu putem crește volumul exporturilor noastre pe piața UE peste noapte. Trebuie mai întâi să determinăm creșterea calității produselor noastre și să învățăm să dovedim calitatea lor așa cum se cere în UE. Trebuie să construim relații cu rețelele mari din retail, care domnesc pe piața UE, ca produsele noastre să ajungă pe rafturile lor. Trebuie să construim lanțuri logistice eficiente. Trebuie să investim în marketing eficient. Și trebuie să fim competitivi ca preț – pentru că costul oricum rămâne unul din factorii de bază.

Între timp, Uniunea Europeană tot se confruntă cu criză economică și inflaționistă dură.

Specialiștii Bloomberg afirmă că economia UE se poate contracta în 2024 cu 5%, drept rezultat al creșterii costului resurselor energetice, a reducerii măsurilor de susținere din partea guvernelor și creșterii ratei de bază.

Chiar și prognozele optimiste Bloomberg arată o contractare a economiei UE în 2024 cu 3.8%.

3.8% e o cifră mare!

Competitivitatea economiei UE în general, și a economiei Germaniei în particular, au fost puternic afectate de creșterea costului resurselor energetice. Anume economia Germaniei a fost și este vehiculul economiei UE. Germania este o economie performantă, tehnologizată și bazată pe export. Iar, pierderea competitivității din cauza creșterii costului resurselor energetice de o parte, și diminuarea cererii globale de alta – au zdruncinat puternic economia Germaniei.

Sărăcirea Uniunii Europene va determina guvernele țărilor membre UE să întreprindă măsuri de susținere a producătorilor naționali și de protecție a pieței interne. Inevitabil.

Crizele totdeauna pun la încercare unitatea parteneriatelor și cresc nivelul egoismului național, pentru că guvernele naționale mai întâi de toate au responsabilități față de cetățenii lor și economiile naționale.

În aceste condiții, sarcina producătorilor moldoveni de a penetra piața UE va deveni și mai complicată.

Pentru a supraviețui în această perioadă instabilă și impredictibilă trebuie să schimbăm prisma prin care privim partenerii și lumea. Trebuie să lăsăm la o parte naivitatea și să conștientizăm că rezolvarea problemelor noastre e sarcina noastră, iar partenerii ne vor ajuta numai atât cât pot. Pavarea cărării pe piețele externe pentru produsele moldovenești nu este o prioritate pentru partenerii Moldovei. Asta e prioritatea noastră.

Timpul cadourilor a trecut, iar Moldova într-adevăr a primit multe cadouri de la parteneri.

Cât de trist nu ar suna dar de tot ce a pierdut și ce va mai pierde Republica Moldova în criză, vom fi vinovați noi – cei care trăim aici.”

Inapoi la arhiva noutaților