Vadim Ceban, șeful „Moldovagaz”, afirmă că tariful la gaz pentru consumatorii finali ar putea scădea cu 3-4 lei, informează CURENTUL.
Oficialul, în cadrul unui interviu pentru Logos Press, a precizat că, către finalul anului 2023 au mai rămas neacoperite devieri tarifare în sumă de 380-400 milioane lei. „Până în luna aprilie ar trebui să închidem acest subiect”, a spus el.
Vadim Ceban în context a spus că micșorarea tarifului la gaz nu depinde doar de devierile tarifare, ci și de situația pe piața internațională.
„Deocamdată situația pe piața spot din Europa este destul de favorabilă, prețurile oscilând între 350-500 de dolari la mia de metri cubi pe tot parcursul lunii decembrie 2023 și la începutul acestui an. Dacă nu va exista o creștere bruscă a prețurilor și vom putea cumpăra gaz la aproximativ acest preț, atunci tariful mediu pentru consumatorii finali, ținând cont de costurile de depozitare, transport și distribuție, ar putea scădea la 14-15 lei pe metru cub”, a explicat șeful „Moldovagaz”.
Amintim că, consumatorii finali din Republica Moldova plătesc pentru 1 metru cub de gaz 18, 06 lei, începând cu luna iunie 2023.