În cadrul unui interviu pentru „Moldstreet”, Vadim Ceban, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SA „Moldovagaz”, a fost întrebat despre creanțele de câteva miliarde de lei ale „Moldovagaz” şi dacă e posibilă recuperarea lor, transmite CURENTUL.
„Conform situației la 31 decembrie 2019, datoriile consumatorilor față de SA „Moldovagaz” pentru gazele naturale furnizate constituiau aproximativ 3 miliarde și 336 milioane de lei. Cea mai mare parte a acestora, care ajunge la 80% sau la 2 miliarde 677 milioane de lei, revine sectorului termoenergetic. La moment, cu susținerea Ministerului economiei și infrastructurii și Agenției Proprietății Publice se lucrează intens asupra identificării mecanismelor de achitare a acestor datorii. Pot să va asigur că vor fi întreprinse toate măsurile necesare pentru recuperarea integrală a datoriilor”, a comunicat Vadim Ceban.
Întrebat pe seama cărei companii, după preconizata reorganizare a SA „Moldovagaz”, va fi pusă atât datoria debitoare, cât și cea creditoare, el a răspuns: „Acest subiect urmează a fi discutat detaliat în cadrul organelor de conducere a SA „Moldovagaz”. Însă, după cum am menționat, în rezultatul reorganizării va apărea o nouă întreprindere de furnizare gaze consumatorilor finali, care va fi creată prin separarea din SA „Moldovagaz”. În acest context, datoriile debitoriale ale consumatorilor finali eventual potfi cesionate către întreprinderea respectivă. În ceea ce privește datoriile creditoriale la moment nu vă pot comunica care va fi soluția. Decizia finală asupra acestui aspect urmează a fi adoptată de acționari”.
Cristina Pendea
foto: Andrei Mardari