Sectorul de drum care conectează centrul cu partea de vest a țării urmează a fi reabilitat, transmite CURENTUL.
Astfel, a fost semnat contractul pentru îmbunătățirea unui sector de drum local, din cadrul Coridorului 13 între Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”(ASD) și ”Rutador” SRL.
În rezultatul executării contractului menționat, va fi îmbunătățită secțiunea de drum care începe de la intersecția cu drumul național R1 Chișinău-Ungheni-Sculeni-Hotarul cu România și continuă pe o lungime de 10,9 km, traversând satele Pîrlița și Alexeevca (raionul Ungheni), asigurând accesul către centrele de educație, sănătate și comerț a cetățenilor din zona respectivă.
Acest sector conectează celelalte 3 sectoare de pe Coridorul 13 cu drumul R1 facilitând accesul către unele localități precum Milești, Seliște, Bălănești, Găureni, Păruceni și Vînători din raionul Nisporeni.
Structura rutieră va fi reparată pe toată lungimea sectorului de drum prin aplicarea îmbrăcămintei rutiere noi, care va fi de două tipuri: din beton asfaltic așternut pe asfalt reciclat la rece şi din două straturi de asfalt așternute pe un strat de bază de piatră spartă de calcar. Siguranța rutieră urmează a fi îmbunătățită prin amenajarea intersecțiilor, aplicarea semnelor rutiere, parapetelor metalice, stâlpilor de ghidare, dar și a marcajului rutier.
Contractul este parte a Proiectului de Îmbunătățire a Drumurilor Locale, realizarea cărui este posibilă datorită suportului financiar acordat Guvernului Republicii Moldova de către Banca Mondială prin Acordul de Finanțare nr. 5747-MD semnat la data de 28 aprilie 2016.
Încheierea contractului a avut loc în rezultatul evaluării ofertelor depuse de către antreprenori până la termenul limită 8 mai 2020, precum și urmare a aprobării deciziei de adjudecare a Contractului de lucrări LRIP/W5/04 companiei ”Rutador” SRL din Republica Moldova, oferta căreia corespunde în mod substanțial cerințelor stabilite în documentele de licitație și care a demonstrat că deține capacitățile necesare pentru începerea și desfășurarea corespunzătoare a lucrărilor. Valoarea totală a contractului este în sumă de 84.184.919,25 MDL.
Directorul General Interimar al ASD, Veaceslav Potop a accentuat importanța îmbunătățirii Coridorului 13, care începe de la intersecția cu drumul național R1 Chișinău-Ungheni-Sculeni-Hotarul cu România și asigură o legătură dintre centrul și partea de vest a țării.
Deasemenea, Directorul ASD a menționat că va monitoriza demararea lucrărilor de îmbunătățire a Coridorului 13, astfel încât acestea să se desfășoare fără întârzieri și va acorda suportul necesar în cazul în care Antreprenorul se va confrunta cu anumite dificultăți.
Cristina Parfeni