[ X ]
Va fi constituită o Comisie de anchetă privind răpirea ex-judecătorului ucrainean răpit în Republica Moldova
9 Aprilie

Deputații au votat pentru constituirea unei Comisii de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a ex-judecătorului ucrainean, Nicolae Ceaus (Mykola Chaus), transmite CURENTUL.

Potrivit deputatului, Adrian Lebedinschi activitatea Comisiei va fi de 60 de zile și va avea în componența sa 9 membri.

Din Comisie vor face parte deputații: președinte – Vasile Năstase (Platforma DA), vicepreședinte – Adrian Lebedinschi (PSRM), secretar – Grigore Novac (PSRM), alți membri – Fiodor Gagauz (PSRM), Alexandru Jizdan (PDM), Vladimir Cebotari („Pro Moldova”), Grigore Repeșciuc („Pentru Moldova”), Vadim Fotescu (Partidul „Șor”), Oazu Nantoi (PAS).

Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari a spus că subiectul răpirii nu este pentru prima dată în vizorul Parlamentului.

„Avem acest fenomen ce ține de mai multe cazuri, începând cu răpirea cetățenilor turci. Propun să nu îngustăm subiectul, pentru mine a fost o pată pentru reputația Republicii Moldova că în ziua amiaza mare poate fi răpit oricine. E cazul să extindem activitatea Comisiei și să nu vorbim de răpirea ex judecătorului, dar și a profesorilor turci și a celor 4 cetățeni răpiți de serviciile paramilitare din Transnistria”, a spus Slusari.

Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco a propus ca să fie analizate și circumstanțele cum a intrat în țară, în 2016, ex-judecătorul ucrainean.

Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrîncea a propus – activitatea Comisiei să dureze 30 de zile.

Deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău a propus ca șefia Comisiei să fie transmisă unei fracțiuni neutre și viitorii membri să iasă cu un proiect de acte legislative ca să prevină pe viitor asemenea cazuri.

De menționat că, ex-judecătorul ucrainean, a cărui cerere de azil politic a fost examinată de către instanțele judecătorești ale Republicii Moldova, la data de 3 aprilie 2021, a fost răpit de către un grup de persoane înarmate din centrul Chișinăului, conform informațiilor apărute în spațiul public.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților