[ X ]
Va candida iar la Primăria Capitalei? Ce spune Valeriu Munteanu
18 Martie

Fostul ministrul al Mediului, ex-deputatul Valeriu Munteanu, ex-candidatul Blocului ACUM în circumscripția nr. 18 la parlamentare admite că ar putea candida și în acest an la alegerile locale pentru Primăria Capitalei, transmite CURENTUL.

Valeriu Munteanu menționează pentru tribuna.md că pentru el contează dacă va putea să facă ceea ce e necesar.

„Alegerea primarului general al Chișinăului este o chestiune foarte sensibilă, delicată și tot odată extrem de importantă. La Chișinău s-au acumulat foarte multe probleme și foarte multe proiecte în așteptare și altele multe în dorințele și necesitățile legitime ale oamenilor.

Chișinăul trebuie regândit, dezvoltat, reconstruit, reparat, iar acest lucru va putea fi făcut doar în situația în care la cârma capitalei va veni o persoană echilibrată, inclusiv politic, susținută puternic de CMC și cu o capacitate deosebită de găsi, într-un proces transparent, susținere și înțelegere de la APC. Altfel, Chișinăul va stagna în continuare, ostatic fiind al luptelor politice intestinale.

Având în vedere aceste argumente, pentru mine contează mai mult dacă voi putea să fac ceea ce trebuie să fac la primăria Chișinău, decât simpla alegere în această funcție. Eu m-am „lecuit” demult de aceste metehne, privesc lucrurile foarte limpede și cu multă responsabilitate pentru oameni, nu pentru mușchiul meu”, a spus Valeriu Munteanu.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților