Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernul Suediei, prin Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida), au semnat un Acord de cooperare pentru o perioadă de patru ani, în scopul implementării în comun a Proiectului de Competitivitate din Moldova, transmite CURENTUL.
Înțelegerea între cei doi donatori marchează consolidarea eforturilor celor două agenții de asistență tehnică în jurul unei agende comune pentru sporirea competitivității unor industrii principale ale economiei naționale.
Potrivit textului Acordului, cele două instituții se angajează să susțină eforturile Republicii Moldova de a promova o economie puternică, diversificată și orientată spre export, contribuind la creșterea competitivității în sectoare economice cheie. Suportul tehnic oferit prin Proiectul de Competitivitate se ridică la suma de 21,7 milioane de dolari finanțare nerambursabilă, din care 16,7 milioane dolari vor fi finanțate de USAID, iar 5 milioane dolari de Guvernul Suediei (Sida).
Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova este un proiect în derulare, care a început în 2015 și va dura până în 2020. Acesta susține industriile moldovenești, care prezintă importanță economică și socială majoră: industria vitivinicolă combinată cu cea a turismului, industria ușoară (confecții, încălțăminte și accesorii), precum și sectorul tehnologiilor informaționale în asociere cu serviciile creative și ingineria de precizie. Toate acestea sunt industrii orientate spre export, iar împreună au o valoare de 13% din PIB și 40% din totalul exporturilor.
În cinci ani, Proiectul preconizează să susțină 450 de întreprinderi și să contribuie la noi vânzări de peste 145 milioane dolari SUA. Pe parcursul primului an al Proiectului, 250 de întreprinderi din toată țara au fost susținute să adopte noi tehnologii și modele de business, să investească în echipamente și creșterea calității conform standardelor din vest, dar și să avanseze pe noi piețe. Aceste investiții au generat vânzări noi de peste 28 milioane dolari SUA local și la export, în peste 10 piețe cum ar fi Romania, Polonia, Cehia, Kazahstan, Japonia, China.
Cristina Parfeni