[ X ]
Uniunea Pensionarilor: Noi așteptăm acțiuni concrete din partea guvernanților
4 Martie

Reprezentanții Uniunii Pensionarilor din Republica Moldova, astăzi – în cadrul unei conferințe de presă, au vorbit despre indiferența guvernării față de problemele materiale și socio-medicale ale pensionarilor, informează CURENTUL.

Victor Leancă, președintele Uniunii, a declarat: „Consiliul de administrare a Uniunii, pe tot parcursul activității, s-a adresat conducerii de vârf a țării cu nenumărate scrisori propunând modalități de îmbunătățire a nivelului de trai a pensionarilor. Ca răspuns, am primit promisiuni că vor fi luate măsuri, pe care le așteptăm și astăzi”.

„Partidele politice din Republica Moldova s-au compromis totalmente și, mai ales, față de această categorie de cetățeni. De aceea, oamenii de vârsta a treia consideră că reforma clasei politice este o necesitate, această reformă poate fi realizată numai prin alegeri anticipate”, a precizat Leancă.

„Republica Moldova se află astăzi într-o criză politică, economică și sanitară totală. Nu trebuie ignorate efectele acestei crize, din contra – politicienii trebuie să caute căi de ieșire”, a mai spus șefia Uniunii.

„Noi așteptăm acțiuni concrete din partea guvernanților. Disputele actorilor politici nu-i sustrag pe bătrâni de la gândurile apăsătoare de foame și sărăcie”, se arată în Declarația Uniunii.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților