[ X ]
Uniunea Pensionarilor din Moldova susține Partidul Demnitate și Adevăr la alegerile locale din 5 noiembrie
2 Octombrie

Uniunea Pensionarilor din Republica Moldova, în cadrul unei conferințe de presă, a anunțat că va susține necondiționat Partidul Platforma Demnitate și Adevăr la alegerile locale din 5 noiembrie.

Svetlana Gorobețchi, doctor habilitat, a declarat: „Dreapta nu este numai direcția, este partea dreaptă în sensul activității, în viziunea mea activitățile politice și economice pe care le desfășoară partidul DA  sunt foarte drepte, sunt foarte corecte și vin cu mulțumiri în adresa partidului care susține pensionarii”.

La rândul său, Vladimir Lupașcu, președintele Uniunii Pensionarilor, a spus: „În Platforma DA ne simțim ca acasă, conducerea acestui partid este foarte generoasă, bună la suflet. Acești oameni sunt, într-adevăr patrioți și inițiatori în foarte multe lucruri frumoase. Am susținut Platforma DA tot timpul, necătând că noi susținem toate partidele proeuropene și cu doctrine liberale”.

„Mă bucură faptul că Platforma DA aproape în fiecare săptămână are parte de susținerea unor personalități extrem de importante care au avut pe parcursul vieții un aport considerabil la tot ceea ce ține de dezvoltarea R. Moldova. Avem nevoie de o alternativă demnă și curată, este extrem de important ca foarte multă lume bună de calitate să se unească și să meargă într-un front comun pentru a obține rezultate remarcabile care ulterior vor aduce oameni profesioniști în funcții de primari, de consilieri locali”, a declarat Dinu Plîngău.

Inapoi la arhiva noutaților