Câștig de cauză definitiv și irevocabil pentru unioniști în cazul amenzii de 22 500 de lei, aplicată de oamenii legii, pentru întâmpinarea, în luna mai, a lotului de ajutoare românești pentru combaterea pandemiei COVID-19, informează CURENTUL cu referire la un comunicat de presă.
După ce, la data de 11 septembrie 2020, Judecătoria Chișinău a anulat și a declarat ilegală amenda aplicată lui Vlad Bilețchi și Dorin Chirtoacă, agentul constatator, Vasile Marcuța a contestat decizia primei instanțe.
Luni, 21 decembrie, magistrații de la Curtea de Apel Chișinău s-au întrunit în ședință și au declarat ca neîntemeiat demersul agentului constatator. Vlad Vlaicu, avocatul lui Vlad Bilețchi a declarat că decizia Curții de Apel este definitivă și irevocabilă. „Este o cauză contravențională, iar din acest considerent, decizia de astăzi este definitivă și nu poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție. Agentul constatator a depus o cerere de apel, ceea ce constituie o eroare de procedură. În acest sens, Curtea de Apel a menținut hotărârea primei instanțe”, a declarat avocatul Vlad Vlaicu.
„Această decizie nu înseamnă altceva decât victoria unioniștilor asupra regimului perfid al lui Dodon. Este cinic să aplici o amendă celor care au ieșit să întâmpine ajutorul românesc necondiționat pentru lupta cu pandemia, iar mai apoi, la două zile distanță, să chemi lumea în stradă să marcheze așa-numita zi a victoriei. Aceste duble standarde i-au costat scump, iar într-un final, a triumfat dreptatea”, a precizat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA-ODIP”.
De menționat că, recent, Curtea de Apel Chișinău a dat câștig de cauză și liderului PL, Dorin Chirtoacă, în privința aceleiași amenzi.
Amintim că, la data de 7 mai, 20 de camioane pline cu ajutor umanitar din partea României au ajuns în R. Moldova, însă nu în Piața Marii Adunări Naționale, ci sub podul din cartierul Telecentru, pe șoseaua Hîncești. Atunci, mai multe persoane, au întâmpinat ajutoarele atât la punctul de trecere a frontierei, cât și în cadrul ceremoniei de întâmpinare a convoiului. Cu drapele tricolore, oamenii au dorit astfel să-și manifeste recunoștința pentru sprijinul considerabil al statului român în lupta cu pandemia COVID-19.
Cristina Gurez