La solicitarea ministerului Educației, Culturii și Cercetării, UNICEF a donat un lot de materiale de protecție și igienă pentru personalul Serviciilor de Asistență Psihopedagogică, copiii cu deficiențe de auz și copiii cu cerințe educaționale speciale din 35 de raioane, inclusiv din UTA Găgăuzia, transmite CURENTUL.
Este vorba despre 10.632 de măști cu fereastră în dreptul gurii, 1.100 de litri de soluție dezinfectantă și 4.600 mănuși, de care vor beneficia 49 copii din instituțiile de educație timpurie, 146 educatori care prestează servicii copiilor cu cerințe educaționale speciale, inclusiv celor cu deficiențe de vorbire; 192 elevi din instituțiile de învățământ primar și gimnazial, 1523 cadre didactice din aceste instituții, 149 de specialiști: psihologi, logopezi, psihopedagogi din instituțiile de învățământ general și 230 specialiști din cadrul Serviciilor de Asistență Psihopedagogice.
Totodată, UNICEF donează și 163 de pachete educaționale destinate copiilor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale. Pachetele educaționale conțin cărți, caiete, rechizite, seturi de creație, jocuri etc. și vor fi distribuite către 163 de copiii cu vârstele cuprinse între 4 și 15 ani, în scopul prevenirii abandonului școlar.
Donația face parte din Programul de prevenire și răspuns la COVID-19, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Asistență Internațională (USAID) și Parteneriatul Global pentru Educație, și implementat de UNICEF Moldova. Proiectul este parte a asistenței de 2,2 milioane USD oferite de Guvernul SUA, prin intermediul USAID, pentru a stopa răspândirea COVID-19 în Moldova.
Cristina Parfeni