În perioada 17 – 21 aprilie curent, au fost începute lucrările de marcaj rutier pe străzile capitalei, transmite CURENTUL.
Drumarii au acționat prioritar pe 20 adrese în preajma școlilor și grădinițelor din sectoarele Râșcani și Botanica, marcajul fiind aplicat pe suprafață de circa 450 m². De asemenea, în perioada de referință, de către Î.M. „Exdrupo” s-au executat lucrări de marcaj longitudinal pe o suprafață de 5 mii m² pe bd. Dacia, tronsonul cuprins între str. Valea Crucii – șos. Muncești.
Pentru săptămâna curentă, în intervalul 23 – 27 aprilie, serviciile municipale abilitate vor activa și pe timp de noapte, prioritar rămâne continuarea lucrărilor de marcaj pietonal în sectoarele Râșcani și Botanica, dar și a marcajului stradal pe 6 adrese din bd. Dacia, Viaduct și str. Ciuflea.
Cristina Parfeni