[ X ]
[ X ]
[ X ]
Unde s-au pierdut Bărbații
29 Iulie

O prietenă de-a mea – fată frumoasă, deșteaptă și educată, zice că nu poate găsi un bărbat cumsecade. 

O face, de fapt, cum face totul, inspirat și încărcat cu umor frumos.

Dar am devenit curios unde o fată azi ar putea găsi un Bărbat. Anume un Bărbat.

Am ajuns la concluzia că așa locuri nu-s.

Pentru că nu-s așa bărbați.

De fapt sunt. Dar numărul lor poate fi ignorat pe fundalul masei.

S-au pierdut bărbații. Și s-au pierdut Domnii.

Au rămas niște caricaturi ne-inspirate.

Pseudo-bărbați și quasi-domni.

Cocoși împopoțonați în haine ciudate și fine, ambalați în mașini scumpe.

Mulți dintre ei au manichiura perfectă și părul gelificat.

Unii poartă blugi care seamănă cu ștrampii, dar balet nu pot face.

Fie nu au mușchi deloc, fie au fundul dublu mai lat ca umerii.

În capul lor numai gânduri eterne despre cum să mai trosnească fără să muncească bani pentru următoarea sesiune de manichiură.

Cei mai tupeiști se gândesc cum să sugă de undeva bani pentru whisky de 25 de ani și modelele noi de la Lexus și Land Rover.

Acest quasi-soi nu poate fi „accesorizat cu” și „ambalat în” lucruri demodate.

Munca nu e pentru ei. Muncesc cei care nu știu să facă scheme, să amăgească, să fure, să vândă aer la prețul aurului.

Ei cred că valorile materiale mari trebuie să fie ale lor și că pentru a le primi e bun orice principiu.

Ei nu știu ce înseamnă Bărbat.

Și nu-i interesează ce înseamnă Domn.

Un Bărbat e mai întâi un apărător, și nu atacator.

Un Bărbat e generos, și nu lacom.

Un Bărbat e dedicat altora, și nu e egoist.

Un Bărbat nu se laudă cum a tras o țeapă cuiva, și i-a luat ceva.

Un Bărbat în genere nu se laudă.

Se implică numai pentru a aduce dreptate egală.

Nu pentru a profita de puterea lui.

Un Bărbat nu e o sumă de mișelie și lașitate lacome.

Bărbatul e o putere bună, caldă.

Să fii Domn e și mai greu.

Un Domn vede lucrurile mai larg.

Un Domn se implică nu doar în problemele apropiaților, dar și în ale tribului.

Se angajează să schimbe lucrurile.

E gata să meargă împotriva fluxului, dacă înțelege că așa e corect, și își asumă costurile.

Suntem ceea ce alegem.

Ce am tot ales de-a lungul anilor asta suntem acum.

Au fost cei aleși de noi și puși prin birouri mai curând Onești, or hoțomani?

Au fost mai curând Generoși, or lacomi?

Mai curând Dedicați oamenilor, or egoiști?

Mai curând Apărători, or atacatori lacomi?

Mai curând Constructori, or distrugători?

Echipa guvernanților de azi sub care din aprecieri cade mai curând..?

Așa, pas cu pas, dispar Bărbații și Domnii.

De sus în jos a fost permanent plantată o subcultură, care a stimulat apariția lașilor și mișeilor, egoiștilor lacomi, fățarnicilor și mincinoșilor.

Porcăria și minciuna au devenit principiu.

Valori au devenit tot felul de costumașe și mașinuțe, smartphone-uri aurite și gentuțe lucitoare, ochelari și ceasuri.

Deținătorii acestor accesorii neapărat țipătoare și scumpe, caută un tip nou de prietene.

Ei caută fete-accesorii.

Cu buze și alte locuri pompate.

Mai curând dezbrăcate decât îmbrăcate.

Ambalate de parcă-s de vânzare.

Cu toate că eticheta lipsește, există prețul dorit – și e definit prin lista cerințelor.

Ele nu se complică cu noțiuni precum valori spirituale.

În schimb cunosc bine în valorile materiale: haine, încălțăminte, bijuterii, mașini și telefoane.

Iată modelul mamei perfecte: pompată și dezbrăcată, dependentă de accesorii și de cei care sunt gata să i le dea.

Femei cu unghii-gheare și gene-aripi de Boeing.

Dacă o vezi noaptea poți face ceva.

Ce poate învăța așa o mamă copii ei?

Ce valori le poate cultiva?

„I-an vină la mama să facă om din tine – hai la salonul de frumusețe!”

De luni până vineri facem unghii, gene-sprâncene și pompăm tot ce poate fi pompat.

Apoi, vineri după masă, cu frumusețea asta doborâtoare, pe la cluburi si restaurante!

Acolo e terariul soiului ăsta de răpitoare.

În loc de epilog.

Dragă Prietenă,

Azi fetele bune nu sunt mai multe decât bărbații buni.

Adevărul e că să fii fată bună nu e la modă – pentru că moda o dictează majoritatea.

Azi bărbații sunt minoritate în rândul celor, la care-n buletin e indicat sexul masculin.

Nu știu locul unde fetele bune pot găsi bărbații cumsecade.

Dar știu că anume ei împreună vor însănătoși societatea.

Vitalie Dragancea

Inapoi la arhiva noutaților