„S-a rătăcit în zona de frontieră” este explicația unui cetățean ucrainean care a ajuns în mod fraudulos pe teritoriul Republicii Moldova. Până la elucidarea circumstanțelor și verificării veridicității motivului invocat, bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, transmite CURENTUL.
În data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 22:45, pe direcția localităților Grimăncăuți (RM) – Vașcovțî (UCR), polițiștii de frontieră din Sectorul Briceni au observat cu ajutorul dispozitivului de vedere pe timp de noapte o persoană care se deplasa pe jos spre linia frontierei de stat. O perioadă persoana a fost monitorizată și odată cu trecerea frontierei din Ucraina în Moldova, s-a intervenit la fața locului. A fost reținut un bărbat de 62 ani, identificat ca locuitor al raionului Sokireni. Acesta a recunoscut că încălcase frontiera de stat, însă și-a motivat ilegalitatea prin faptul că a încurcat drumurile și astfel a ajuns în Moldova.
Până la luarea unei decizii, persoana este reținută în izolatorul IP Edineț. Ulterior, conform acordului de readmisie dintre state, aceasta va fi deferită autorităților ucrainene.
Cristina Parfeni