[ X ]
Un tronson de conducte termice din sectorul Botanica reabilitat de Termoelectrica
16 Iulie

Copiii din 27 instituții de învățământ și locatarii a peste 350 de blocuri locative din sectorul Botanica al Capitalei vor avea parte, din acest an, de servicii de termoficare mult mai fiabile și calitative. În acest sens, Termoelectrica a desfășurat lucrările de modernizare a unui tronson de conducte termice primare, din str. Sarmizegetusa, cuprins între bulevardul Cuza-Vodă și str. Burebista, cu o lungime de 840 metri și diametrul nominal de 700 mm.

„Ne-am asumat, împreună cu echipa, să alegem un drum al îmbunătățirii serviciilor prestate celor peste 500.000 de consumatori, un drum al modernizărilor, iar acest lucru ne reușește și aici, unde efectuăm o lucrare care ne va permite să prestăm servicii de termoficare mai calitative, minimalizând riscul de deconectări în plin sezon de încălzire”, a declarat directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni, în timpul unei vizite pe șantierul de lucru.

Până în prezent au fost efectuate cu succes lucrările de montare a noii rețele termice, iar de ieri au demarat lucrările de amenajare a teritoriului – asfaltarea trotuarului, a carosabilului și restabilirea gazonului.

Modernizarea dată face parte Planul de Investiții pentru anul 2020 și va dura până la sfârșitul acestei săptămâni.

În total, Termoelectrica urmează să reabiliteze în acest an 14 tronsoane de conducte termice, cu lungimea totală de cca 5,5 km. De asemenea, urmează să fie restabilit stratul de izolație termică la cca 6,5 km de conducte termice cu pozare supraterană.

Inapoi la arhiva noutaților