[ X ]
Un tată și fiu au fost reținuți pentru comercializarea drogurilor
7 Decembrie

Ofițerii din cadrul Direcției Investigații „Centru” a Inspectoratului Național de Investigații (INI), sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a documentat timp de două luni activitatea unui grup infracțional, care s-a finalizat cu o captură de marijuana de calitate superioară, în valoare de peste 300 mii lei pe piața neagră, transmite CURENTUL.

Ulterior, doi membri ai grupului infracțional – tată și fiu – au fost reținuți și plasați în arest preventiv, pentru ca ulterior dosarul penal în privința acestora să fie trimis în judecată. Potrivit legii penale, infracțiunile incriminate celor doi bărbați se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Potrivit materialelor dosarului, cei doi comercializau drogurile în Anenii Noi, Chișinău, dar și în regiunea transnistreană. Trebuie menționat faptul că aceștia cultivau plantele de marijuana, la domiciliul tatălui celui de-al doilea inculpat, după care le recoltau și procesau pentru vânzare. Urmare a punerii în executare a mandatelor de percheziții, desfășurate de ofițerii de investigații la domiciliile și mijloacele de transport ale celor doi, au fost depistate și ridicate droguri și accesorii folosite la vânzarea lor: marijuana de calitate superioară, păstrată în două găleți; un cântar electronic de scară mică; 90 pachete autosigilante cu droguri, dar și alte patru pachete cu 1 kg de droguri; precum și bani proveniți din vânzarea drogurilor.

Actualmente, oamenii legii întreprind măsuri speciale de investigații în vederea identificării altor membri ai grupului infracțional, implicați în traficul ilicit de droguri, pentru ulterioara atragere la răspundere penală în conformitate cu legislația națională.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților