[ X ]
Un tânăr – reținut pentru furt dintr-o locuință din Capitală
11 Septembrie

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, originar dintr-o localitate din r-nul. Criuleni, a fost reținut de ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru furt din locuință, transmite CURENTUL.

Cazul a avut loc la finele lunii iulie, polițiștii fiind alertați de către proprietara în vârstă de 66 ani, din com. Ciorescu, comunicând că din locuință i-au fost sustrase mai multe bunuri materiale. La fața locului forțele de ordine au stabilit că individul a pătruns în casă prin forțarea spargerea ușii de la intrare de unde a sustras tehnică de uz casnic, 12 sticle de băuturi alcoolice și alte bunuri materiale. Prejudiciul fiind estimat la 31 680 lei.

Ulterior în urma măsurilor speciale de investigație și urmărire penală individual a fost reținut și escortat la inspectorat pentru audieri și stabilirea tuturor circumstanțelor. În cadrul acțiunilor procesual penale individul și-a recunoscut vinovăția comunicând polițiștilor că o parte din bunurile sustrase a reușit să le vândă obținând un profit. Este de menționat că tânărul nu este la prima abatere anterior fiind judecat pentru infracțiuni similare.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt, care conform legislaţiei în vigoare se pedepseşte cu amendă în mărime de la 32 500 la 67 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților