[ X ]
Un tânăr reținut de CNA. A pretins 600 euro pentru a elibera un permis de conducere
12 Februarie

Un tânăr din Bălţi este cercetat pentru trafic de influenţă, fiind bănuit că ar fi primit de la un cetăţean 600 de euro sub pretextul că l-ar putea ajuta să obţină permisul de conducere, transmite CURENTUL.

Potrivit denunţătorului, bărbatul susţinea că ar avea influenţă asupra membrilor comisiei de examinare din cadrul Agenţiei servicii publice şi că îi poate determina să-l favorizeze la probele teoretice şi practice.

Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 326 cod penal – traficul de influenţă. Astăzi, în urma acţiunilor de urmărire penală, persoana a fost escortată la sediul CNA pentru audieri.

Astfel, în cadrul audierilor, acesta şi-a recunoscut vina pe deplin, iar acum este cercetat în stare de libertate.

Totodată, ofiţerii CNA au efectuat percheziţii la domiciliul bănuitului de unde au ridicat documente şi fişe medicale pe numele mai multor persoane care urmau să aplice la studiile de şcolarizare a conducătorilor auto.

Amintim că, pentru comiterea traficului de influenţă, persoana, găsită vinovată, riscă până la 7 ani de detenţie. Până însă la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile, orice persoană se prezumă a fi nevinovată.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților