Recent, un tânăr în vârstă de 19 ani, domiciliat în capitală, a fost reţinuţ şi documentat de ofițerii de investigație IP Râșcani al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, pentru că ar fi pătruns într-un garaj din sec. Râșcani, de unde a sustras mai multe perechi de încălțăminte pentru bărbați, articole vestimentare și alte bunuri materiale.
Potrivit proprietarei, prejudiciul material cauzat se ridică la suma de peste 30 000 lei.
În cadrul acţiunilor speciale de investigaţii şi de urmărire penală, poliţiştii au constatat că bănuitul ar fi pătruns în garaj, prin deteriorarea lacătului. Incidentul a avut loc la data de 17 decembrie, proprietara depistând lipsa bunurilor menţionate imediat a informat Poliţia.
Potrivit unui comunicat al Poliției, lucrurile furate au fost vândute unor persoane la preţuri reduse. Totodată a fost iniţiată o cauză penală pentru furt, care prevede amendă în mărime de la 32 000 lei la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.
Actualmente, suspectul se cercetează în stare de libertate.
Cristina Pendea