Un ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Făleşti a fost recunoscut vinovat de comiterea traficului de influenţă şi condamnat la amendă penală de 1500 unități convenționale (75 000 lei) cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice în cadrul organelor afacerilor interne timp de 3 ani, transmite CURENTUL.
Potrivit procurorilor, efectuând urmărirea penală pe un dosar vizând conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică de către un locuitor al raionului Făleşti, ofiţerul a primit de la şofer 600 de euro.
Pentru această sumă, ofiţerul se angaja să aranjeze încetarea urmăririi penale cu liberarea de răspundere penală şi tragerea acestuia la răspundere contravenţională.
Poliţistul a fost reţinut de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA, imediat după primirea banilor solicitaţi.
Atât în cadrul urmăririi penale, cât şi la examinarea cauzei în instanţa de judecată, inculpatul şi-a recunoscut vina în săvârşirea infracţiunii incriminate, solicitând examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Cristina Parfeni