Un polițist de patrulare din Bălți a fost prins în flagrant delict, cu puțin timp în urmă, de ofițerii şi procurorii anticorupție, în moment ce primea 200 de euro de la o persoană, căreia i-ar fi promis c-o scapă de răspundere pe un caz de accident rutier, transmite CURENTUL.
Potrivit denunțătorului, bănuitul i-ar fi dat asigurări că ar avea influență asupra ofițerului de urmărire penală, în procedura de examinare a căruia se află materialele pe faptul accidentului produs la finele lunii august 2018, și că-l poate determina să adopte o decizie finală favorabilă.
Pe circumstanțele denunțate, DGT Nord a CNA a pornit o urmărire penală pentru trafic de influență, iar polițistul a fost prins în flagrant în preajma Teatrului „Vasile Alecsandri” din municipiul Bălți, în timp ce primea 200 de euro, transmiși sub controlul CNA. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 150 000 de lei.
La moment, se întreprind acțiuni în vederea elucidării tuturor circumstanțelor cazului și identificării persoanelor implicate.
Cristina Pendea