Cetățean străin, a cărui fapte constituie amenințări la adresa securității naționale, a fost îndepărtat de pe teritoriul Republicii Moldova în cadrul unei operațiuni comune, realizată de către Centrul Antiterorist al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova și Biroul Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, transmite CURENTUL.
Cetățeanul străin, originar din Palestina, a intrat în atenția Serviciului de Informații și Securitate la scurt timp după sosirea în Republica Moldova, în 2018. În urma măsurilor informativ-operative întreprinse de către ofițerii de informații s-a stabilit că palestinianul a derulat activități specifice adepţilor grupărilor teroriste care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie amenințări la adresa securității naționale.
La fel, este cunoscut faptul că cetățeanul străin a avut contact direct cu exponenți ai unor grupări teroriste, fiind expus propagandei jihadiste în urma căreia a adoptat un comportament radical. Totodată, a fost stabilit că acesta a luptat în Siria de partea grupării teroriste Statul Islamic unde a creat și gestionat mai multe celule jihadiste cu caracter operațional-tactic, motiv pentru care se află în vizorul a mai multor servicii secrete și este declarat persoană indezirabilă pe teritoriul a mai multor state ale Uniunii Europene.
Pentru completarea și verificarea informațiilor asupra suspectului, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova a cooperat cu serviciile de intelligence partenere și cu Biroul de Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
Ca urmare a demersului SIS al R. Moldova către BMA al MAI al R. Moldova, străinul a fost declarat persoană indezirabilă pe un termen de 10 ani, fiind îndepărtat de pe teritoriul național al Republicii Moldova, sub escorta comuna SIS – BMA. Elementul terorist a fost îndepărtat în Turcia – ţara din care a sosit în Republica Moldova, exprimându-şi deschis acordul de a se deplasa către destinația finală.
Este de menţionat faptul că la momentul preluării pentru îndepărtarea sub escortă a străinului, asupra acestuia au fost depistate arme albe și tehnică specială performantă.
Cristina Parfeni