Un poliţist din cadrul Sectorului de poliţie nr. 4 IP Buiucani a fost reținut de către ofițerii CNA şi procurorii anticorupție, fiind bănuit de corupere pasivă. Potrivit denunţătorului, poliţistul i-ar fi cerut 400 de euro pentru a lua o decizie favorabilă pe marginea materialelor aflate în gestiunea sa, transmite CURENTUL.
Denunţătorul susţine că se afla în litigiu cu concubina sa, neînţelegerile dintre cei doi ajungând pe masa poliţistului. Pentru a-I face parte bărbatului, poliţistul ar fi cerut 400 de euro.
Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru corupere pasivă, iar dacă va fi găsit vinovat, sectoristul riscă până la 7 ani de închisoare sau o amendă în mărime de până la 300 000 de lei.
În prezent, bănuitul se află în izolatorul CNA, fiind reținut pentru 72 de ore.
Cristina Parfeni