[ X ]
Un ofițer american a fost decorat de viceministrul Apărării pentru contribuția la cooperarea celor 2 state
5 Iulie

Viceministrul Apărării Gheorghe Galbura l-a decorat astăzi pe şeful Biroului de Cooperare Bilaterală al Statelor Unite ale Americii, maiorul Brian Kennealy, cu medalia „Pentru consolidarea frăţiei de arme”, transmite CURENTUL.

Distincţia a fost oferită pentru contribuţie personală la dinamizarea cooperării moldo-americane pe segmentul apărării şi cu ocazia încheierii mandatului în Republica Moldova.

Gheorghe Galbura i-a mulţumit maiorului Brian Kennealy pentru activitate prodigioasă în calitate de şef al Biroului de Cooperare Bilaterală al SUA şi a apreciat implicarea ofiţerului în derularea proiectelor moldo-americane, cu impact major asupra instruirii militarilor Armatei Naţionale, dezvoltării şi reformării sectorului de apărare din ţara noastră.

Maiorul Brian Kennealy a fost numit în funcţia de şef al Biroului de Cooperare Bilaterală al SUA, în iunie 2015.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei a depus, la CEC, lista cu candidați
    Politică |
  3. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  4. Alegeri parlamentare 2025: Mihai Popșoi intră în cursă din partea PAS
    Politică |
  5. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  1. Bărbat de 34 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare pentru furt și răpirea unui automobil
    Social |
  2. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  3. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  4. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  5. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |