Institutul Republican Internațional (IRI) a publicat datele unui sondaj, în cadrul căruia cetățenii au fost întrebați „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, pentru care partid ați vota (dacă ați vota)? Dacă duminica viitoare ar avea loc parlamentare, iar partidul pe care l-ați menționat nu s-a regăsi pe listă, pentru ce alt partid ați vota (dacă ați vota)?”, informează CURENTUL.
33% au fost că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) e prima lor opțiune, iar 6% – a doua opțiune. 19% au declarat că Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) e prima lor opțiune, iar 6% – a doua. 6% – „Partidul Nostru” e prima opțiune, iar pentru 7% – a doua. Partidul „Șor” e prima opțiune pentru 5% și a doua – pentru 6%. Platforma Demnitate și Adevăr e prima opțiune pentru 5% și a doua – pentru 11%.
E de menționat că, 22% nu au menționat o a doua opțiune de vot.
Conform aceluiași sondaj, 37% sunt siguri că alegerile parlamentare ar trebui să aibă loc în următoarele 6 luni, 28% sunt oarecum de acord, 13% – oarecum nu sunt de acord, 16% nu consideră că e nevoie de alegeri, iar 7% – nu știu/au refuzat să răspundă.
Notă: Sondajul a fost efectuat în perioada 9 februarie – 16 martie 2021, la telefon, pe teritoriul Republicii Moldova, pe un eșantion de 2001 persoane, marja de eroare este de +/-2,4%.
Cristina Gurez