Premierul Pavel Filip, prim-vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), a declarat că, astăzi, în cadrul ședinței săptămânale a partidului, a avut loc o discuție cu referire la un nou proiect pentru tineri – „Prima casă”, informează CURENTUL.
Premierul a menționat că, începând cu ziua de astăzi, va fi lansat pentru discuții publice conceptul acestui proiect.
„Este un proiect la care țin foarte mult. Am lucrat împreună cu colegii asupra acestui proiect și este unul foarte important în condițiile în care trăim în RM. În urma analizelor pe care le avem, am văzut că tineri pleacă din țară, din cauza că nu văd perspectivă de a-și cumpăra o locuință pe loc, la nivelul salariului pe care-l primesc. Acest proiect oferă posibilitatea tinerilor să-și cumpere locuință în RM. Prevederile esențiale: contribuția inițială a tinerilor este de 10%, pot lua un credit de până la 9000 mii lei sau costul total al locuinței poate fi de 1 milion de lei. Astfel, 10% fiind contribuția tânărului, iar 90% este creditul de la bancă. Locuința se gajează 50% către bancă, iar 50 către stat, pentru că statul vine să ofere 50% garanție băncilor pentru creditul acordat. Creditul se oferă pentru 25 ani”, a precizat Premierul.
Pavel Filip a afirmat că, din punctul său de vedere, sunt condiții destul de atractive, deși nu sunt finale. „Doar am lansat concept. Va fi dezbătut, vom avea discuții publice și, odată ce cu toți vom ajunge la un numitor comun, va fi aprobat acest concept și într-un termen foarte scurt vom veni cu un proiect de lege, care, ulterior, va fi aprobat în Guvern și apoi -în Parlament. Sunt încrezut că va fi un proiect de succes”, a mai spus Premierul.
Andriana Cheptine