Aproape o mie de persoane au acces la servicii medicale de calitate, prestate în condiţii moderne, după ce în satul Bărboieni, raionul Nisporeni, a fost construit din temelie un nou Oficiu al Medicilor de Familie. Deschiderea oficială a noului sediu a avut loc joi, 9 noiembrie, transmite CURENTUL.
Construcția edificiului a fost posibilă grație sprijinului financiar de 1 milion 760 de mii de lei, oferit din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM). Banii au fost direcţionaţi pentru ridicarea clădirii, termoizolarea faţadei, instalarea reţelelor de apă şi canalizare, electrice şi termice, construcţia gardului, amenajarea teritoriului.
La OMF Bărboieni activează un medic de familie şi două asistente medicale.
De la începutul anului curent alte şapte instituţii medico-sanitare publice din raioanele Călăraşi, Glodeni, Anenii Noi, Teleneşti, Soroca, Drochia, Râşcani au finalizat lucrările de reparaţie capitală, amenajare a teritoriului, instalare a sistemelor de încălzire, termoizolare, finanţate din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM.
Cristina Parfeni