Parlamentul și societatea civilă vor colabora în domeniul elaborării și monitorizării politicilor publice, transmite CURENTUL.
Astfel, activitățile comune ale organizațiilor neguvernamentale și Legislativ prevăd monitorizarea și evaluarea periodică a cooperării dintre cei doi parteneri, în baza rapoartelor statistice ale Comisiilor parlamentare.
O altă acțiune va fi desfășurarea activităților de cooperare între părți, precum și cele de informare. În context, reprezentații societății civile au salutat deschiderea Oficiilor Teritoriale de Informare ale Parlamentului în patru regiuni ale țării.
Participanții au optat pentru instituirea, în anul 2017, a unei structuri/unități responsabile de cooperare cu societatea civilă și în cadrul Cancelariei de Stat.
Cristina Parfeni