100.000 ochelari de protecție, 300.000 halate și 100.000 măști medicale chirurgicale au fost livrate suplimentar Republicii Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Republicii Federale Germania și Organizația Mondială a Sănătății, transmite CURENTUL.
Echipamentele personale de protecție vor completa stocurile tuturor instituțiilor medicale din țară, inclusiv din regiunea transnistreană. Ochelarii de protecție, halatele și mănușile medicale sunt esențiale pentru protejarea personalului medical de infectarea cu COVID-19 în procesul de diagnosticare și tratare a persoanelor testate pozitiv cu noul tip de coronavirus.
Prezent la evenimentul de recepționare a donației, Denis Cernelea, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a menționat: „Germania ne demonstrează încă o dată că solidaritatea și unitatea sunt valorile care stau la baza prieteniei și colaborării între țări. Echipamentele recepționate astăzi vor fi livrate tuturor instituțiilor din țară pentru a asigura protecția lucrătorilor medicali. Mulțumim OMS și Ambasadei Germaniei și întregului sistem medical pentru eforturile enorme pe care le depun pentru salvarea de vieți, dar și vaccinarea populației”. Totodată, secretarul de stat a îndemnat populația să se vaccineze, pentru a putea reveni la o viață normală, fără restricții.
La rândul său, Excelența Sa, Angela Ganninger, Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova a declarat: „Mă adresez autorităților de la Chișinău, cu rugămintea de a distribui echitabil aceste ajutoare umanitare, în special acolo unde este mare nevoie de ele. Apreciez efortul dumneavoastră de-a opri răspândirea necontrolată a virusului și de-a proteja cetățenii Republicii Moldova. E important ca și în continuare să rămânem vigilenți, pericolul de infectare cu COVID-19 încă nu a trecut. Pe această cale, vreau să mulțumesc mult colegilor de la Organizația Mondială a Sănătății pentru angajament și buna colaborare pe care o avem aici, în Republica Moldova”.
Dr. Igor Pokanevych, reprezentantul OMS în Republica Moldova a subliniat: „Donația de astăzi a fost posibilă datorită sprijinului generos al Guvernului Federal al Republicii Germania și OMS. Organizația Mondială a Sănătății și Germania lucrează cot la cot pentru a consolida securitatea în domeniul sănătății la nivel global, acoperirea universală cu servicii medicale, contribuind la consolidarea sistemelor de sănătate care salvează vieți și protejează persoanele vulnerabile. Ne bucură mult că numărul cazurilor de COVID-19 a început să scadă la nivel global, inclusiv și în Republica Moldova, dar nu trebuie să uităm că noul tip de coronavirus încă nu a dispărut. Este important să respectăm în continuare regulile epidemiologice și să ne vaccinăm”.
Acest ajutor vine ca o dovadă clară de prietenie și solidaritate pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Pandemia COVID-19 ne-a demonstrat, o dată-n plus, că binele nu cunoaște frontiere și că doar împreună, prin eforturi comune, putem învinge acest virus nemilos. Ne bucură mult că numărul cazurilor de COVID-19 a început să scadă la nivel global, inclusiv și în Republica Moldova, dar nu trebuie să uităm că noul tip de coronavirus încă nu a dispărut. Este important să respectăm în continuare regulile epidemiologice și să acceptăm vaccinarea. Vaccinurile împotriva COVID-19 sunt sigure și eficiente”.
Directoarea Spitalului Clinic Municipal de Boli Infecțioase pentru Copii, Ludmila Bîrcă, a menționat: „Îmi amintesc și acum panica primelor zile de pandemie în țara noastră. Le era frică pacienților, le era frică și medicilor, le era frică tuturor. Această frică a dispărut atunci când am primit primele echipamente de protecție. Ne-am simțit protejați și am simțit că nu suntem singuri în lupta cu acest virus. Acest sentiment mă încearcă și la evenimentul de astăzi. Datorită acestor ajutoare, instituția medicală, pe care o reprezint, va reuși să-i ajute pe micii pacienți să se întoarcă în familiile lor și să se bucure de viață”.
La ora actuală, la nivel mondial sunt înregistrate peste 177 milioane de cazuri de COVID-19. La 15 iunie 2021, în Republica Moldova erau 255.830 cazuri de COVID-19 și 538.879 doze de vaccin împotriva COVID-19 administrate.