Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat că, astăzi, în Parlament a fost înregistrat cu titlu de inițiativă legislativă prezidențială proiectul de Lege ce prevede indexarea pensiilor de două ori pe an, informează CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, după un amplu proces de consultări în cadrul mai multor întrevederi cu partenerii de dialog social, proiectul final conține implementarea unui nou concept de indexare a pensiilor – de două ori pe an – la 1 aprilie și 1 octombrie.
„Indexarea la 1 aprilie se va efectua conform procedurii în vigoare– pentru toți beneficiarii, echivalent cu media Indicelui Prețurilor de Consum pe ultimii 3 ani. Cea de la 1 octombrie va viza, în primul an de implementare – 2020, peste 400 mii de pensionari, mărimea pensiei cărora nu depășește nivelul minimului de existență. Proiectul de lege va implica și majorarea alocațiilor sociale pentru persoanele cu dizabilități și pentru persoanele vârstnice. Legea privind indexarea de 2 ori pe an a pensiilor va intra in vigoare la 1 ianuarie 2020”, a scris Dodon.
Andriana Cheptine