Funcționarii Serviciului Vamal, în comun cu polițiștii de frontieră și procurorii PCCOCS, au reținut un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 39 de ani, după ce a încercat să se debaraseze de substanțe interzise în timpul controlului în linia a doua la trecerea frontierei de stat.
Cazul a fost înregistrat la începutul săptămânii curente, în postul vamal Cahul. Bărbatul se afla în calitate de pasager al unui microbuz de model Mercedes Sprinter, înmatriculat în Republica Moldova, care efectua ruta Germania – Republica Moldova. Potrivit anchetei, acesta figura într-o cauză penală privind circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora, cu scop de înstrăinare.
Ca urmare a măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală, suspectul a fost supus controlului în linia a doua la trecerea frontierei de stat. În timpul verificărilor, bărbatul a manifestat un comportament suspect și a încercat să arunce un obiect, și anume un pachet compact, de formă dreptunghiulară, ambalat în folie argintie și peliculă transparentă, pe care era aplicată o etichetă cu imaginea unei frunze de cannabis.
În urma examinării vizuale preliminare, s-a stabilit că pachetul conținea o substanță solidă, presată, de culoare brun-verzuie, cu miros specific, presupusă a fi hașiș, cu o masă de aproximativ 150 de grame.
Substanța depistată a fost ridicată și transmisă către Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP pentru efectuarea constatării tehnico-științifice.
Totodată, în cadrul percheziției corporale, asupra bărbatului au fost depistate și ridicate aproximativ 2.700 de euro, mai multe carduri bancare și un telefon mobil, presupus a fi utilizat în gestionarea activității infracționale.
Persoana a fost reținută și plasată în Izolatorul de detenție provizorie al Direcției de Poliție mun. Chișinău, iar procurorii PCCOCS au depus un demers privind aplicarea arestului pentru 30 de zile.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate în schemă, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției.