[ X ]
Un moldovean avea asupra sa acte falsificate la trecerea frontierei. Poliția a confiscat documentele și a permis acestuia să traverseze frontiera
4 Iulie

În punctul de trecere „Sculeni”, polițiștii de frontieră au depistat un cetățean al R. Moldova care deținea, camuflate în bagajul personal, o carte de identitate românească și un permis de conducere moldovenesc, ambele falsificate, în baza acestora urma să se legitimeze în Uniunea Europeană, transmite CURENTUL.

Pentru efectuarea formalităților de control al trecerii frontierei pe direcția ieșire din țară, s-a prezentat moldoveanul de 26 de ani, domiciliat în satul Scoreni, raionul Strășeni. În cadrul controlului, inspectorului de frontieră i-a apărut suspect comportamentul tânărului în timp ce nu-și putea justifica scopul plecării. În aceste condiții, polițiștii de frontieră au supus persoana, dar și bagajul acestuia, unei verificări suplimentare.

Urmare, camuflate în haina sa, aranjată în bagajul de mână, s-au depistat o carte de identitate românească și un permis de conducere moldovenesc, cat. B,C,D,E, ambele eliberate pe numele persoanei aflate în punctul de trecere și cu semne vădite de falsificare. La audierea acestuia, tânărul a recunoscut că documentele falsificate urma să le folosească în țara de destinație, Franța, la locul de muncă.

Documentele au fost ridicate și transmise spre expertiză. Persoanei în cauză i-a fost permisă trecerea frontierei de stat, iar cercetările sunt continuate de ofițerii de urmărire penală ai Poliției de Frontieră, în vederea elucidării cazului.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților