Un cetățean al R. Moldova este cercetat penal pentru trecerea ilegală a frontierei moldo-ucrainene. Bărbatul a fost prins în timp ce trecea nestingherit hotarul, din Ucraina în R. Moldova, transmite CURENTUL.
În jurul orei 20.30, pe direcția localităților Lesnoe-Săiți, polițiștii de frontieră au observat cu ajutorul autospecialei cu termoviziune, o persoană cum înainta grăbit pe linia de frontieră. O perioadă acțiunile acesteia au fost monitorizate, ulterior s-a luat decizia reținerii pe motivul trecerii ilegale a frontierei de stat.
La fața locului, inspectorii de frontieră au constatat prezența unui cetățean moldovean, de 43 de ani, domiciliat în satul Ciuflești, r-nul Căușeni. Bărbatul și-a justificat intenția de a ajunge ilegal în R. Moldova, prin ocolirea punctului de trecere Săiți, prin faptul că depășise termenul de ședere pe teritoriul Ucrainei și risca deport pe numele său.
Bărbatul riscă amendă în mărime de până la 20 de mii de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.
Cristina Parfeni