[ X ]
Un minor a jefuit în plină stradă un tânăr. Acesta este acum cercetat în stare de libertate
23 Mai

Un minor, în vârstă de 16 ani, locuitor a capitalei, a fost reținut de ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție a sect. Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru comiterea unui jaf, transmite CURENTUL.

Individul, aflându-se pe bd. Bănulescu Bodoni, observând tânărul care se deplasa la domiciliu s-a apropiat de el și amenințând-ul cu răfuiala fizică în mod deschis i-a sustras un lănțișor din aur și mijloace bănești în sumă de 150 lei, după care a dispărut într-o direcție necunoscută. La fața locului imediat s-au deplasat polițiștii sect. Râșcani, pentru stabilirea circumstanțelor. Prejudiciul cauzat tânărului în vârstă de 22 de ani, constituie 6 150 lei.

În urma măsurilor speciale de investigație forțele de ordine au identificat și reținut suspectul, acesta fiind escortat la inspectorat, pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale minorul și-a recunoscut vinovăția și totodată fiind recunoscut și de partea vătămată. Este de menționat că minorul nu este la prima abatere, anterior fiind în vizorul forțelor de ordine pentru infracțiuni similare.

Minorul este cercetat în stare de libertate iar pe acest caz fiind inițiată o cauză penală pentru jaf, care conform legislației în vigoare se pedepsește cu închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.

Cristina Parfeni

foto-23

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Instituțiile de învățământ asigură alimentația elevilor - meniuri model pentru 10 zile, aprobate
    Social |
  2. Cererile procurorilor au fost respinse de Curtea de Apel Cahul. Irina Vlah: Dosarele penale fabricate la comanda PAS se prăbușesc unul după altul
    Politică |
  3. Blocul ALTERNATIVA: Este un moment rușinos pentru democrația din Republica Moldova - un partid de guvernare, care deține toate pârghiile puterii, pune în scenă proteste contra opoziției
    Politică |
  4. Dan Perciun: Avem datoria să continuăm majorarea salariilor profesorilor până la nivelul salariului mediu pe economie
    Politică |
  5. Alte 39 de proiecte culturale preselectate în Apelul II al programului Acces la Cultură
    Social |
  1. Blocul ALTERNATIVA: Este un moment rușinos pentru democrația din Republica Moldova - un partid de guvernare, care deține toate pârghiile puterii, pune în scenă proteste contra opoziției
    Politică |
  2. Blocul ALTERNATIVA: Este un moment rușinos pentru democrația din Republica Moldova - un partid de guvernare, care deține toate pârghiile puterii, pune în scenă proteste contra opoziției
    Politică |
  3. Partidul Politic „NOI - Noua Opţiune Istorică” consideră că relaţiile cu Ucraina şi România trebuie să fie de bună vecinătate, iar relaţiile cu marile puteri ale lumii - bazate pe respect şi
    Politică |
  4. Instituțiile de învățământ asigură alimentația elevilor - meniuri model pentru 10 zile, aprobate
    Social |
  5. Dan Perciun: Avem datoria să continuăm majorarea salariilor profesorilor până la nivelul salariului mediu pe economie
    Politică |