Angajații Inspectoratului de Poliție Strășeni l-au reținut pe cetățeanul Pereu Vitalie, membru al grupării criminale „Makena”, anunțat în căutare internațională din 14 decembrie 2013, informează CURENTUL.
Cetățeanul Pereu Vitalie, în vârstă de 49 originar din orașul Strășeni, domiciliat în municipiul Chișinău, este membru al grupării criminale „Makena”, fiind condamnat la 12 ani privațiune de libertate de către judecătoria raionului Strășeni, pentru comiterea tâlhăriei săvârșită de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală cu deosebită cruzime.
Ca urmare a investigațiilor desfășurate de oamenii legii, s-a stabilit că cetățeanul Pereu Vitalie era responsabil de racolarea tinerilor în gruparea criminală și de acumularea mijloacelor financiare în fondul organizației, inclusiv prin estorcarea mijloacelor bănești.
Condamnatul a fost predat în Departamentul Instituțiilor Penitenciare pentru ispășirea pedepsei.
Anastasia Borta