[ X ]
Un lot de vaccin „Sputnik V” ajunge mâine în R. Moldova
17 Iunie

Un nou lot de vaccin rusesc împotriva coronavirusului „Sputnik V” va ajunge mâine în țara noastră. Anunțul a fost făcut de liderul socialiștilor, Igor Dodon, transmite CURENTUL.

Decolarea aeronavei de la Moscova este preconizată pentru ora 21.00, iar aterizarea la Chișinău – la ora 23.00-23.30.

„Știu că majoritatea cetățenilor noștri așteaptă cu nerăbdare noul lot de vaccin, pentru că oamenii mereu mă întreabă anume despre „Sputnik” în cadrul întrevederilor din raioane”, menționează Dodon.

Dodon reamintește că, datorită eforturilor conducerii PSRM, a înțelegerilor sale personale cu Vladimir Putin și scrisorii de solicitare a Zinaidei Greceanîi, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, țara noastră a primit ajutor umanitar din partea Federației Ruse – un lot impunător de vaccin, care a fost înregistrat oficial în Moldova.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților