Procuratura UTA Găgăuzia, Oficiul Comrat anunţă despre condamnarea la 9 ani 11 luni şi 15 zile închisoare a unui locuitor al UTA Găgăuzia, pentru infracţiuni sexuale comise asupra unei minore, transmite CURENTUL.
Procurorii au demonstrat în instanţă faptele infracţionale ale inculpatului, anterior condamnat, care în luna noiembrie 2018, la doar câteva luni după eliberarea din locurile de detenţie, îndreptându-se cu automobilul în mun. Comrat, a acostat o minoră, în vârstă de 17 ani, care intenţiona să se deplaseze cu transportul de ocazie într-o localitate din raionul Ceadîr-Lunga.
Astfel, sub pretextul transportării minorei până în satul ei de baştină, inculpatul a ademenit-o în automobilul său. În timpul deplasării, însă, acesta a virat de pe traseu într-o livadă unde, prin aplicarea forţei fizice şi psihice, a violat victima.
Pentru acţiunile sale infracţionale, inculpatul a fost condamnat la 9 ani închisoare în penitenciar de tip închis, iar la pedeapsa aplicată a fost adăugată partea neexecutată a pedepsei stabilite printr-o sentinţă anterioară, fiind condamnat la o pedeapsă definitivă de 9 ani 11 luni şi 15 zile închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Cristina Parfeni