Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță trimiterea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a unui locuitor al orașului Bender, de organizare a unui omor la comandă, transmite CURENTUL.
Astfel, în perioada anului 2009, învinuitul a comandat omorul fostului partener de afaceri, cu scopul preluării unor acțiuni de la o întreprindere pe care anterior o gestionau împreună. Ca urmare, în vara anului 2009, executorii, în momentul în care victima s-a apropiat de casă cu automobilul personal, au efectuat 7 împușcături în direcția acestuia.
Totuși, victima a rezistat leziunilor, a părăsit automobilul și a fugit. Făptașii, însă, l-au ajuns din urmă și i-au aplicat o lovitură cu un cuțit în regiunea inimii, ceea ce a provocat decesul victimei, la locul faptei.
Pe parcursul urmăririi penale, față de învinuit a fost aplicată măsura preventivă arestul preventiv, iar dacă va fi găsit vinovat acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 20 de ani sau detențiunea pe viață.
Cristina Parfeni