Un bărbat de 29 de ani, locuitor al mun. Comrat, a fost reținut de ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, în comun cu organul de urmărire penală al Direcției generale teritoriale „Sud” a CNA și Procuratura anticorupție, oficiul „Sud”, fiind bănuit de mituirea unui agent de patrulare, transmite CURENTUL.
Potrivit denunțului parvenit de la angajatul Batalionului de patrulare Sud al INP, bănuitul i-ar fi propus 3 mii de lei, pentru ca acesta să nu înregistreze și să nu documenteze cazul privind refuzul de a trece testarea alcoolscopică în momentul în care a fost stopat la volanul unității de transport în stare de ebrietate.
Ulterior, urmare a desfășurării măsurilor speciale de investigații și acţiunilor de urmărire penală, ofițerii SPIA și reprezentanții CNA, în or. Comrat, l-au reținut pe bănuit în flagrant delict în timpul transmiterii sumei de 3.000 lei.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, conform prevederilor art. 166 CPP al RM, iar dacă va fi găsit vinobat acesta riscă pedeapsă sub formă de închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale.
Cristina Parfeni