[ X ]
[ X ]
[ X ]
Un grup de cetățeni va colecta petiții pentru ieftinirea carburanților
21 Iunie

Un grup de persoane – protestatari, au organizat o conferință de presă, cu tema: „Organizarea protestului pentru ieftinirea carburanților”, informează CURENTUL.

Reprezentantul protestatarilor, Sergiu Bulgar, a comunicat unele detalii privind activitatea grupului. „Ne-am adunat pentru a informa societatea cu privire la continuitatea activității noastre. Automobiliștii au în plan să blocheze careva străzi și trebuie să discutăm cu poliția să nu încerce să ne încurce pentru a ne manifesta indignarea. În caz de nu vom fi auziți, vom continua protestele și vom crește amploarea lor. Totodată, planificăm o campanie de informare a cetățenilor și colectare a petițiilor în favoarea cerinței expuse, până statul nu va asigura un preț corect, transparent, calculat și justificat la produsele petroliere”, a menționat el.

Un alt reprezentant, Gheorghe Popa, a anunțat despre o petiție. „Am elaborat și o petiție, în care explicăm cetățeanului de rând ce dorim noi, de fapt. Până nu vom da peste mâinile celor care fură, nu ne vom opri. Noi avem câteva direcții în care lucrăm, dar vom trimite petiția la Guvern și Parlament, pentru a clarifica exact cum dânșii vor scădea prețul la petrol și prin ce mecanisme. Noi suntem gata chiar să facem și un audit la buget și o să vedeți unde se duc miliardele”, a conchis el.

Mihaela Conovali

 

Inapoi la arhiva noutaților