[ X ]
Un grup criminal organizat, condus din penitenciar – destructurat de oamenii legii
5 Aprilie

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu angajații Inspectoratului Național de Investigații au documentat acțiunile ilegale ale membrilor unei grupări criminale, aflați în detenție în penitenciarele din regiunea de Sud a țării activitatea infracțională a cărora era manifestată prin acumularea mijloacelor financiare şi altor bunuri pentru crearea de fonduri bănești ale organizaţiei criminale din mediul penitenciar, aşa zisa „vistierie hoțească”, transmite CURENTUL.

Mijloacele băneşti erau acumulate urmare a organizării, dirijării și comiterii infracțiunilor (tâlhării, jafuri, furturi, escrocherii), organizarea jocuri de hazard între deținuți pentru crearea unor datorii artificiale, pentru transmiterea lucrurilor interzise în instituții penitenciare, crearea artificială a unor conflicte între deținuți, în baza cărora ulterior șantajau rudele acestora.

Urmare a acțiunilor criminale, lunar se colectau circa 200 000 lei pentru susținerea organizației criminale.

Astfel, în urma efectuării măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală, la 03.04.2019, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu angajații INI, cu participarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor și cu susținerea angajaților BPDS „Fulger”, au efectuat 10 percheziții dintre care 5 au fost efectuate în 4 instituții penitenciare și 5 la domiciliile altor figuranți.

În cadrul efectuării perchezițiilor, în celulele deținuților au fost depistate mai multe obiecte interzise, cum ar fi: telefoane mobile, înscrisuri de ciornă care denotă evidența financiară, cărți de joc, routere wi-fi, cartele SIM, dispozitive artizanale de consumare a drogurilor, etc.

La domiciliile altor figuranți, aflați la libertate, au fost depistate: înscrisuri de ciornă cu evidențe referitor la datorii acumulate de către potențialele victime ale grupului criminal, ordine de eliberare a mijloacelor financiare din instituții bancare, recipise, mijloace financiare.

În continuare se petrece un complex de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate în activitate infracțională cât și stabilirea victimelor acțiunilor ilegale.

Cristina Pendea

4 3_censored 2

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Andrei Năstase: Stimate domnule Procuror General, în spațiul public au apărut informații extrem de îngrijorătoare privind existența unor posibile înțelegeri secrete între reprezentanți ai guv
    Politică |
  2. Instituțiile de învățământ asigură alimentația elevilor - meniuri model pentru 10 zile, aprobate
    Social |
  3. Cererile procurorilor au fost respinse de Curtea de Apel Cahul. Irina Vlah: Dosarele penale fabricate la comanda PAS se prăbușesc unul după altul
    Politică |
  4. Crimă la Cahul: Un bărbat și o femeie, omorâți de către amicii de pahar
    Social |
  5. Blocul ALTERNATIVA: Este un moment rușinos pentru democrația din Republica Moldova - un partid de guvernare, care deține toate pârghiile puterii, pune în scenă proteste contra opoziției
    Politică |
  1. Blocul ALTERNATIVA: Este un moment rușinos pentru democrația din Republica Moldova - un partid de guvernare, care deține toate pârghiile puterii, pune în scenă proteste contra opoziției
    Politică |
  2. Partidul Politic „NOI - Noua Opţiune Istorică” consideră că relaţiile cu Ucraina şi România trebuie să fie de bună vecinătate, iar relaţiile cu marile puteri ale lumii - bazate pe respect şi
    Politică |
  3. Crimă la Cahul: Un bărbat și o femeie, omorâți de către amicii de pahar
    Social |
  4. ANOFM a ajutat peste 15 000 de cetățeni au fost ajutați să-și găsească un loc de muncă
    Social |
  5. Proiectul Strategiei energetice 2050 a fost prezentat pentru consultări publice
    Business |