[ X ]
[ X ]
[ X ]
Un executor judecătoresc şi un evaluator, trimişi în judecată pentru corupţie. Au încercat să înstrăineze trei automobile sechestrate
6 Februarie

Un executor judecătoresc din capitală va compărea pe banca acuzaţilor pentru corupere pasivă, săvârşită prin estorcare de bunuri. Împreună cu acesta, în judecată a fost trimis şi un evaluator, în acţiunile cărora procurorii au reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită, transmite CURENTUL.

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauzele penale în privinţa celor doi.

Potrivit probelor, în toamna anului trecut, executorul judecătoresc ar fi încercat, contra sumei de 30 mii de lei, să subevalueze şi să înstrăineze la un preţ diminuat trei automobile sechestrate. Astfel, pentru câte 10 mii de lei estorcaţi pentru fiecare maşină, executorul judecătoresc urma să aranjeze ca cele 3 automobile confiscate să fie scoase la licitaţie la un preţ mai mic decât valoare reală, ca apoi să fie vândute unor persoane indicate.

În cazul evaluatorului, acesta este învinuit că ar fi luat 3 350 de lei mită pentru a subevalua cele trei maşini, scoase la vânzare.

Dacă va fi găsit vinovat de corupere pasivă, executorul judecătoresc riscă de la 5 până la 10 ani închisoare, cu amendă în mărime de la 6000 până la 8000 u.c. și cu privare de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani. Pentru luare de mită, evaluatorul riscă amendă în mărime de la 850 la 1850 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților