[ X ]
Un deputat propune o altă formulare a unei întrebări de la Referendum: „Deputații care părăsesc fracțiunea..”
4 Decembrie

Deputatul socialist Vladimir Țurcanu propune o altă abordare a întrebării nr. II propusă pentru Referendumul consultativ: „Sunteţi pentru ca poporul să poată revoca (demite) deputaţii din funcţie dacă nu îşi îndeplinesc corespunzător obligaţiile sale?”, transmite CURENTUL.

În cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, Vladimir Țurcanu spune că la această inițiativă sunt mai multe întrebări decât răspunsuri.

„A doua întrebare a acestui referendum este una foarte discutabilă, foarte. Ea, în primul rând, nu corespunde cerințelor europene expuse nu o dată prin diferite avize ale Comisiei de la Veneția. Aș propune o altă abordare: deputații care părăsesc fracțiunea pe a cărei listă au fost aleși în Parlament, iată aceștia să fie pedepsiți în sensul ca să le fie ridicat mandatul, dar procedura ridicării mandatului sau revocării din funcția de deputat iarăși nu este permisă de Constituție și urmează iarăși să fie modificată Constituția. Dar aici trebuie să fie o claritate – care trebuie să fie criteriile, temeiul, cine trebuie să inițieze această procedură. Aici sunt mai multe întrebări decât răspunsuri”, menționează deputatul.

Tot în cadrul acestui interviu, deputatul spune că socialiștii nu sunt contra acestui Referendum: „Este un exerciţiu inutil, dar totuşi noi nu vom fi împotriva lui”.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților