Un deputat din Găgăuzia, cercetat penal pentru trafic de influență de CNA, va ajunge în fața instanței după ce procurorii au finalizat urmărirea penală pe caz. Astăzi, Procuratura Anticorupție a anunțat despre finalizarea urmăririi penale și remiterea în instanța de judecată pentru examinare în fond a cauzei penale de învinuire a unui deputat în UTA Găgăuzia, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Urmărirea penală a fost pornită în martie 2023, de către Centrul Național Anticorupție în baza unui denunț.
Potrivit materialelor, învinuitul, în perioada lunii octombrie 2019-august 2021, a pretins și primit în trei tranșe de la denunțător mijloace bănești în sumă totală de 12 000 euro, susținând că, prin intermediul altor persoane, are influență asupra judecătorului din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, care examina cauza civilă în cadrul căreia denunțătorul avea calitatea de pârât. Însă, cauza civilă nu a fost soluționată în favoarea denunțătorului.
Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Dacă va fi găsit culpabil de comiterea infracțiunii incriminate, inculpatul riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 150 000 la 200 000 lei sau închisoare de la 2 la 7 ani.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.