Consolidarea dialogului politic şi a relaţiilor moldo-austriece în diverse domenii, inclusiv prin inaugurarea în toamna acestui an a Consulatului Onorific al Austriei la Bălți, a fost discutată în cadrul întrevederii ministrului afacerilor externe şi integrării europene, Nicu Popescu, cu Ambasadorul Republicii Austria, Christine Freilinger, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul discuției a fost abordat întreg spectrul de subiecte de pe agenda bilaterală, cei doi oficiali optând pentru identificarea noilor domenii de cooperare pentru a oferi o intensitate şi mai mare dialogului dintre Republica Moldova şi Republica Austria. „Suntem interesaţi în menținerea și în continuare a dinamicii pozitive a colaborării moldo-austriece pe multiple domenii”, a menţionat ministrul Nicu Popescu.
La rândul său, ambasadorul Christine Freilinger a subliniat că „relațiile excelente dintre Republica Moldova și Republica Austria se vor intensifica şi prin deschiderea, în această toamnă, a unui Consulat Onorific al Republicii Austria la Bălți”.
Potrivit interlocutorilor, sporirea prezenţei diplomatice austriece în ţara noastră va oferi noi valenţe relaţiei bilaterale şi va duce la inițierea de noi proiecte comune în domeniul economic, investiţional și cultural.
Cristina Pendea