[ X ]
Un cetățean român se ocupa cu recrutarea moldovencelor pentru prestarea serviciilor sexuale în Suedia. Acesta a fost reținut pentru 30 de zile
17 August

Angajații Poliției de Frontieră au deconspirat activitatea infracțională a unui grup specializat în traficul de ființe umane, cu scop de exploatare sexuală, transmite CURENTUL.

Membrii grupării în perioadă anului 2016 și până în prezent recrutau tinere moldovence, care abuzând de starea socială a acestora le transportau în or. Stockholm, Suedia, unde erau impuse să presteze servicii sexuale.

Întreaga activitate infracțională a fost documentată în ultimul an de către ofițerii de investigații ai IGPF.

Astfel, în data de 7 august curent, conform probelor acumulate, polițiștii de frontieră au desfășurat mai multe acțiuni de urmărire în punctul de trecere Leușeni, fiind reținut în timp ce încerca să părăsească teritoriul R. Moldova un membru al grupării infracționale. Tânărul de 28 de ani, cetățean al României, a fost reținut și este cercetat pentru trafic de ființe umane.

În data de 10 august curent, acesta a fost plasat în arest preventiv pe un termen de 30 zile.

În prezent, polițiștii de frontieră întreprind multiple măsuri de investigație și urmărire penală, în vederea identificării potențialelor victime, dar și localizarea și reținerea membrilor grupului criminal aflați în libertate.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților