[ X ]
Un cetățean libanez și-a obținut dreptul de ședere pe teritorul RM în baza unei căsătorii fictive. Autoritățile au intervenit pe marginea acestui caz
25 Iulie

Ofițerii Secției Regionale Nord ai Biroului migrație și azil au constatat aflarea în regiunea de nord a țării a unui cetățean libanez a cărui dreptul de şedere a fost obţinut în baza unei căsătorii fictive, transmite CURENTUL.

În urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit că străinul, originar din Liban, în vârstă de 23 ani, a încheiat căsătoria fictivă, cu scopul de a eluda condițiile de ședere și a obține dreptul de ședere pe teritoriul țării noastre.

Verificările derulate au evidențiat următoarele:

– inexistența unei coabitări matrimoniale – soții nelocuind împreună, asemenea unei familii;

– în cadrul intervievării pretinsului cuplu, soții au fost inconsecvenți în declararea circumstanțelor în care s-au cunoscut, cunoașterea partenerului de viață, precum și în privința vieții în comun a celor doi.

– alte circumstanțe constate, cum ar fi: vizite la domiciliul conjugal declarat, discuții cu persoanele terțe, etc.

Având în vedere cele constatate, în privința străinului a fost emisă decizie cu privire la anularea dreptului de ședere provizorie pentru reîntregirea familiei, fiind obligat de a părăsi teritoriul Republicii Moldova.

Pentru datele false prezentate, străinului i-a fost aplicată și o interdicție de intrare în țară pentru o perioadă de 5 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților