Parlamentul va adopta un calendar al audierilor parlamentare, planificate pentru sesiunea de toamnă 2017. Anunțul a fost făcut la întrevederea Președintelui Parlamentului Andrian Candu cu Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Nils Muižnieks, aflat într-o vizită în țara noastră, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, deputații vor evalua impactul pachetelor legislative adoptate de Parlament și rezultatele reformelor aflate în curs de desfășurare.
„La inițiativa Președintelui Parlamentului, Comisia juridică, numiri și imunități va organiza audieri publice pe marginea noului Regulament privind modul de publicare a hotărârilor judecătorești pe portalul național al instanțelor de judecată, aprobat ieri de Consiliul Superior al Magistraturii. Andrian Candu a precizat că dacă, în urma audierilor, se va stabili că documentul are nevoie de îmbunătățiri, atunci va fi expediat Comisiei de la Veneția pentru expertizare. Speakerul Andrian Candu a menționat că prioritățile de guvernare vizează nu doar reformele în domeniile economic și social, ci și în privința respectării drepturilor omului”, se spune în comunicat.
La rândul său, Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Nils Muižnieks a încurajat continuarea eforturilor în vederea respectării drepturilor omului în Republica Moldova.
„În context, Andrian Candu a făcut o trecere în revistă a unor importante pachete de legi, adoptate de Parlament, care vin să ofere mai multe garanții cetățenilor în ceea ce privește respectarea drepturilor. Este vorba de legile referitoare la reforma Procuraturii, pachetul de integritate și cel financiar-bancar, precum și completarea Constituției cu un capitol nou ce reglementează activitatea Avocatului Poporului. Totodată, Speaker-ul s-a referit la modificările legislative operate de Parlament în vederea asigurării egalității de șanse, precum și prevenirea și eliminarea discriminării: introducerea cotei obligatorii de 40% pentru femei în viața publică și politică, sancțiuni pentru violența domestică, măsuri stimulatorii, inclusiv financiare, pentru asigurarea egalității de gen în procesul electoral. Andrian Candu a mai precizat că deputații din cadrul Grupului de lucru cu Adunarea Populară a Găgăuziei urmăresc cu atenție nu doar îmbunătățirea legislației în domeniu, dar și respectarea drepturilor minorităților naționale”, se mai spune în comunicat.
Andriana Cheptine