Nu este un secret că, în ultimii ani, economia naţională a trebuit şi trebuie încă să facă faţă unor provocări fără precedent. Mai întâi ne-am confruntat cu pandemia de COVID-19, apoi cu efectele crizei economice provocate de aceasta, apoi cu războiul din ţara vecină şi efectele sale nefaste inclusiv în plan regional. Toate acestea au pus la grea încercare mediul de afaceri, mai ales că, în condiţiile menţionate, şi posibilităţile statului de a susţine business-ul au fost extrem de reduse.

Acum însă, statul trebuie să fie primul interesat ca mediul de afaceri să-şi revină cât mai rapid. Or, în situaţia creată, statul are nevoie mai mult ca oricând de un partener puternic, acţionând în tandem cu care să reuşească ameliorarea situaţiei dificile în care s-a pomenit ţara. Şi acest partener poate fi doar business-ul – principalul furnizor de impozite la bugetul ţării. Nu vreau să diminuez din importanţa colaborării cu partenerii de dezvoltare, însă aceasta este insuficientă pentru a depăşi situaţia dificilă în care ne aflăm. Cu atât mai mult că majoritatea sumelor atrase de la partenerii de dezvoltare au o destinaţie concretă, ceea ce limitează mult marja de acţiune a organelor responsabile ale statului. În cazul banilor furnizaţi sub formă de impozite de business, această marjă nu e limitată deloc, statul fiind liber singur să stabilească domeniile prioritare în care trebuie să intervină. Ca să nu mai vorbim de faptul că volumul contribuţiei partenerilor de dezvoltare şi al business-ului nu se compară, la fel cum nu se compară nici condiţiile în care se face respectiva contribuţie.

Dar cum poate statul ajuta business-ul să-şi revină cât mai rapid pentru a avea acel partener de nădejde în realizarea misiunii menţionate? Sigur, statul nu poate veni cu infuzii financiare în economie în condiţiile în care avem un deficit bugetar estimat la 18 miliarde de lei. Sigur, statul nu poate oferi subvenţii, nu poate diminua povara fiscală, nu poate oferi perioade de vacanţă la plata impozitelor şi taxelor etc. pentru că toate astea din nou ar constitui o presiune enormă pe buget. Dar statul poate merge pe calea debirocratizării anumitor procese; poate simplifica unele acţiuni de reglementare; poate recurge la anumite acţiuni de liberalizare economică, care să descătuşeze mediul de afaceri etc.

Intenţionat apelez la forma nehotărâtă în enunţurile mele pentru a nu se crea impresia că noi, reprezentanţii mediului de afaceri, cerem ceva anume de la stat. Nu, noi ne dorim ca acţiunile concrete să fie o consecinţă logică a unui amplu proces de analiză obiectivă a situaţiei în care s-a pomenit întreaga economie naţională, iar această analiză trebuie efectuată într-un cadru de dialog adecvat. Da, dialogul este ceea de ce are acum cel mai mult nevoie statul şi mediul de afaceri. Iar dacă acest lucru va fi conştientizat, vom face următorul pas – stabilirea cadrului de dialog şi acesta poate fi diferit. Cu altă ocazie spuneam că diferiţi conducători ai Republicii Moldova au apelat la diverse abordări în acest sens. Unii au optat pentru un cadru de dialog de nivel înalt – aşa-numitele consilii economice pe lângă primele persoane în stat. Alţii – au optat pentru dialogul de nivel departamental – discuţiile pe platforma ministerelor. A treia categorie a preferat ca dialogul să nu fie unul permanent, ci de la caz la caz, având de cele mai dese ori forma consultărilor ad-hoc. A patra categorie a pledat pentru un astfel de instrument de lucru cum ar fi forumurile de afaceri periodice. Repet: nu contează forma, ci faptul ca dialogul să aibă loc, iar în rezultat să venim cu soluţii concrete care să ne ajute să depăşim situaţia dificilă în care ne-am pomenit. În consecutivitate logică acest proces trebuie să arate astfel: prin dialog cu mediul de afaceri statul identifică cele mai bune soluţii care ar ajuta business-ul să-şi revină, iar business-ul, la rândul său, va ajuta statul să soluţioneze gravele probleme social-economice cu care ne confruntăm cu toţii.

Viorel Godea, director general al „Lagmar Impex”